VIATA SFANTULUI IOAN IACOB HOZEVITUL
23 iulie 1913 – 5 august 1960
Cuviosul Parintele nostru Ioan Iacob Hozevitul (Ioan Iacob de la Neamt) este primul sfant roman al secolului XX. Vremurile in care a trait sfantul Ioan au fost foarte grele.
S-a nascut la 23 iulie 1913 in satul Crainiceni din judetul Dorohoi, intr-o familie de tarani foarte credinciosi, anume Maxim si Ecaterina. Acestora bunul Dumnezeu le-a daruit un fiu pe care l-au pus sub ocrotirea sfantului Prooroc Ilie.
Dupa sase luni de la nastere, pruncul Ilie ramane orfan de mama si este crescut de bunica sa Maria.
Incepand primul razboi mondial tatal sau este chemat in armata si in toamna anului 1916 isi va da viata pe front, astfel ca micutul prunc Ilie va ramane orfan si de tata. Va fi crescut de rudele apropiate, mai ales de bunica sa Maria care era vaduva.
Primii ani de scoala ii face in satul natal, apoi urmeaza gimnaziul la Lipcani – Hotin si liceul la Cozmeni –Cernauti, fiind cel mai bun elev din scoala.
Alegere pentru viata
In vara anului 1932, rudele voiau sa-l dea la facultatea de Teologie din Cernauti ca sa-l faca preot, dar el simtindu-se chemat de Dumnezeu la viata de manastire, le-a spus : " Nu, eu vreau sa ma fac calugar! ”.
Dupa un an, in luna iunie tanarul Ilie, lucrand la camp, se ruga cu lacrimi sa-i descopere Dumnezeu ce cale sa urmeze. Atunci deodata a auzit un glas de sus, zicand: "Manastirea !”. Din acea clipa n-a mai avut odihna in suflet pana nu a plecat la manastire.
Cu binecuvantarea duhovnicului sau, arhimandritul Eugen Laiu, si-a luat cartile sfinte, crucea si icoana Maicii Domnului din casa natala, fiind in zi de duminica, si calauzit de Sfantul Duh, a intrat in obstea manastirii Neamt. Aici, staretul manastirii episcopul Nicodim Munteanu, l-a primit cu dragoste, l-a binecuvantat, l-a dus in fata icoanei facatoarei de minuni a Maicii Domnului si i-a randuit ascultare la infirmerie si la biblioteca manastirii. Tanarul Ilie si-a indeplinit aceste ascultari cu tacere, smerenie si ascultare.
Intre anii 1934 – 1935 face stagiul militar la Dorohoi, ca infirmier, ingrijind cu dragoste si mila pe cei bolnavi. Dupa terminarea armatei, se reintoarce la manastirea Neamt unde isi reia ascultarile primite la intrarea in manastire.
La 8 aprilie 1936, in Miercurea Mare din Saptamana Sfintelor Patimi, rasoforul Ilie primeste tunderea in monahism din mainile episcopului Valerie Mogan, noul staret al manastirii, primind numele de Ioan.
Nevointa in Tara Sfanta
In noiembrie 1936 impreuna cu alti doi monahi, Claudie si Damaschin, monahul Ioan pleaca in Tara Sfanta pentru a se inchina la Locurile Sfinte. Dupa ce se inchina la toate sfintele locuri cei trei calugari se retrag sa ierneze in obstea manastirii Sfantului Sava din pustiul Iordanului. Intorcandu-se insotitorii sai in tara, monahul Ioan se nevoieste la manastirea Sfantul Sava de langa Betleem, unde a primit ascultarea de paracliser. In aceasta ascultare el se ingrijea de biserica, de prescuri sau suna clopotul de slujba. Alaturi de aceasta mai era si infirmierul manastirii, ingrijandu-se de calugarii bolnavi sau batrani, de numerasii arabi si beduini bolnavi sau raniti in razboi.
Astfel, monahul Ioan era ziua in slujba obstii si a bolnavilor, iar noaptea se nevoia singur in chilie cu multa rugaciune, cu metanii, cu lacrimi si citiri din Sfanta Evanghelie si a Sfintilor Parinti. Pe langa aceste nevointe, traducea din limba greaca scrierile Sfintilor Parinti si fiind inzestrat de Dumnezeu cu darul scrierii, compunea invataturi si versuri duhovnicesti. Acestea le dadea celor care veneau la el sau pelerinilor romani care veneau sa se inchine la Locurile Sfinte.
In anii 1939 – 1940 se nevoieste impreuna cu un ucenic de-al sau roman in pustiul Qumran, intr-o pestera aproape de Marea Moarta. Aici il cunoaste pe monahul Ioanichie Piriiala care ii va deveni ucenic si va ramane langa el pana la trecea la cele vesnice. Aici obisnuia sa se roage noaptea singur in pustiul Iordanului, cu mainile si inima inaltate la cer, hranindu-se doar cu pesmeti si putine fructe si rabdand multe ispite de la diavoli.
Intre anii 1940 – 1941 Cuviosul Ioan Iacob a stat cu multi alti calugari din Iara Sfanta intr-un lagar pe Muntele Maslinilor, din cauza razboiului, suferind grele ispite si boala. Dupa eliberare, se reintoarce la manastirea Sfantului Sava unde isi continua ascultarile si nevointa.
La 13 mai 1947 este hirotonit ierodiacon in Biserica Sfantului Mormant cu aprobarea Patriarhului Romaniei, la recomandarea arhimandritului Victorin Ursache, superiorul Asezamantului Romanesc din Ierusalim. In acelasi an, Cuviosul Ioan Iacob este hirotonit preot la Mormantul Dumnului, de arhiereul Irinarh, si este numit de Patriarhia Romana egumen la Schitul romanesc Sfantul Ioan Botezatorul de pe Valea Iordanului, aproape de locul unde S-a botezat Domnul nostru Iisus Hristos.
Timp de cinci ani cat a dus aceasta ascultare, Cuvioasul Ioan Iacob a savarsit zilnic toate sfintele slujbe in limba romana, a scris numeroase pagini pline de invatatura pentru calugari si pelerini, a compus un bogat volum de versuri duhovnicesti, a innoit chiliile, biserica, si mai ales viata duhovniceasca a schitului, ostenindu-se mult pentru primirea pelerinilor din tara, pe care ii spovedea, ii impartasea si le dadea sfaturi mantuitoare de suflet. Noaptea, insa, se nevoia singur, nestiut de nimeni, fie in chilie, fie iesind sa se roage pe valea Iordanului, incercand sa urmeze dupa putere Cuvioasei Maria Egipteanca. Singurul sau ucenic statornic era monahul Ioanichie, precum si cateva maici romance batrane: Melania, Natalia, Galinia, Casiana si Magdalena, care ii erau fiice duhovnicesti fiind sub ascultarea sa.
Manastirea Gheorghe Hozevitul si Pestera Sfintei Ana
In luna noiembrie 1952, Cuviosul Ioan Iacob se retrage din ascultarea de egumen si, impreuna cu ucenicul sau Ioanichie, intra in obstea manastirii Sfantul Gheorghe Hozevitul, din pustiul Hozeva, pe valea paraului Cherit (Horat). Din vara anului 1953, fericitul Ioan se retrage cu ucenicul sau la o pestera din apropiere, numita Chilia Sfanta Ana, unde, dupa traditie, se ruga Sfanta Ana lui Dumnezeu sa-i daruiasca prunc, rugaciune implinita prin nasterea Maicii Domnului. Alaturi de el, intr-o alta pestera, se nevoia un monah cipriot, cu numele de Pavel.
Aici s-a nevoit Sfantul Ioan Iacob, impreuna cu ucenicul sau timp de sapte ani de zile, ostenindu-se cu aspre nevointe, in rugaciuni neincetate, in privegheri de toata noaptea, in postiri indelungate, in lacrimi nestiute, in cugetari duhovnicesti si in dor dupa Dumnezeu, rabdand tot felul de isipte, suferinte, lipsuri, lupte cu diavolii, strainatate desavarsita, aprinzandu-se cu multa ravna pentru dragostea lui Iisus Hristos si slavind pe Dumnezeu Cel in Treime Laudat.
La pestera nu primea pe nimeni, caci si urcusul pana sus se facea greu, pe o scara inalta, comunicand cu cei ce veneau mai ales prin rugaciune, prin unele scrieri sfinte si prin ucenicul sau.
In sarbatori mari si in postruri Sfantul Ioan savrsea Dumnezeiasca Liturghie in paraclisul pesterii Sfanta Ana si se impartasea din Trupul si Sangele lui Hristos, multumind lui Dumnezeu pentru toate. Iar in timpul zilei si in clipe de ragaz, iesea in gura pesterii, la lumina, scria versuri religioase si traducea pagini patristice din limba greaca. Mancarea lui era o data pe zi, pesmeti, masline, smochine si apa, iar noaptea dormea cateva ore, pe o scandura, avand o piatra drept perna.
Adormirea in Domnul si pasarile
In vara anului 1960, era tare bolnav si suferea cu multa rabdare si niciodata nu se tanguia, ci se ruga neincetat.
Simtindu-si aproape sfarsitul vietii pamantesti, miercuri, 4 august, s-a impartasit cu Sfintele Taine, iar joi dimineata, la orele 5, si-a dat sufletul in mainile lui Hristos, fiind in varsta de 47 de ani.
Dupa trei zile, a fost inmormantat in aceeasi pestera de Amfilohie, egumenul manastirii Sfantul Gheorghe. Astfel incepand slujba prohodului au venit din pustie multe pasari, carora Cuviosul Ioan le dadea zilnic pesmeti sa manance. Acum insa nu venisera sa primeasca hrana ci erau trimise de dumnezeu spre petrecerea cuviosului spre mormant.
Insusi egumenul Amfilohie marturisea: "Pasarile ne incomodau in timpul slujbei. Zburau pe capetele noastre, ne-au stins lumanarile, ne-au inchis cartile, bateau din aripi deasupra trupului cuviosului, se asezau si pe el. Pe cap, pe piept, pe picioare si fiecare glasuiau dupa felul ei. Ele nu voiau mancare, ci pe parintele lor, pe binefacatorul lor pe care il pierdusera.” Toti cei de fata la inmormantare au considerat aceasta o minune pentru sfintenia Cuviosului Ioan.
Timp de 20 de ani mormantul sau a fost ingrijit in pestera de ucenicul lui, monahul Ioanichie.
Descoperirea sfintelor moaste si canonizarea
Intre timp, pustnicul Pavel, ce se nevoia aproape de dansul, plecand misionar in Amercica, dupa multi ani, dorea sa-l vada. Intr-o noapte l-a visat pe Cuviosul Ioan care i-a spus: Daca vrei sa ma vezi, vino la Pestera Sf. Ana din pustiul Hozeva si ma vei vedea”.
Asa incat, ieromonahul Pavel, indemnat de Duhul Sfant, a venit in Israel cu un grup de pelerini, dorindu-si sa-l vada pe parintele Ioan. Dar auzind ca este raposat de 20 de ani, s-a dus la pestera sa se inchine la mormantul lui. Si dorind sa-i sarute osemintele, dupa indelunga staruinta a primit ingaduinta sa deschida mormantul. Si, ridicand capacul, a iesit o mireasma buna, iar trupul Cuviosului Ioan impreuna cu imbracamintea se aflau cu totul intregi, ca semn ca l-a preamarit Dumnezeu si l-a numarat in ceata sfintilor pentru nevointa si sfintenia vietii sale pe pamant. Aceasta a fost o mare minune petrecuta la 8 august 1980.
Apoi, la 15 august 1980, egumenul Amfilohie i-a pregatit o racla sculptata in lemn de chiparos, l-a asezat in racla cu mare cinste si l-a dus in procesiune, impreuna cu cativa arhierei de la Patriarhia Ortodoxa din Ierusalim si cu mii de pelerini care au venit la praznicul Adormirii Maicii Domnului, hramul manastirii Sfantul Gheorghe Hozevitu; si i-au depus sfintele moaste in biserica cu hramul Sfantul Stefan, din incinta manastirii, unde se afla si moastele Sfantului Gheorghe Hozevitul.
Din acea zi vin zilnic pelerini ortodocsi, si chiar de alte confesiuni crestine, sa se inchine la moastele Cuviosului si sa-i ceara ajutorul, multi dintre ei marturisind ca au primit sanatate si cele de folos.
Aceasta stramutare a sfintelor lui moaste s-a facut cu binecavantarea Patriarhului de atunci, Benedict al Ierusalimului. Cuviosul Ioan este cinstit de toti ortodocsiii ca sfant, mai ales in Romania, Grecia, Cipru si Tara Sfanta.
Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, luand in considerare sfintenia vietii Cuviosului Ioan Iacob, cunoscuta si cinstita de evlavia poporului, l-a canonizat ca sfant la data de 20 iunie 1992, sub numele de "Sfantul Cuvios Ioan de la Neamt - Hozevitul”, hotarand pentru praznuire ziua de 5 august, data mutarii lui la cele vesnice.
Cu rugaciunile lui, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.
Bibliografie :
1."Roman sfant in Tara Sfanta - Sfantul Cuvios Ioan de la Neamt - Hozevitul”, Editura Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, Tipografia Trinitas, Iasi, 1993
2."Viata si acatistul Sfantului Ioan cel Nou de la Neamt si a Cuvioasei Teodora de la Sihla”, Editura Agapis, Bucuresti, 2003
